As fi fericita sa fac in viata lucruri in care cred. Asa cum fac actorii, spre exemplu. Fiecare dintre ei crede intr-o frantura din lumea lor: teatrul. Fie ca este arta, fie ca este dragostea, fie ca este sensibilitatea sau dorinta de a imparti printre oameni emotii, ceva ii ghideaza, iar acel ceva este mai mult decat nefericitul “a avea”. Ceea ce-i defineste este de fapt “a darui”. Ei ofera o seara de buna dispozitie sau o seara a punerii pe ganduri. Oricum ar fi, actorii de teatru iti daruiesc o alta lume, chiar daca numai pentru cateva ore.

Am avut bucuria de a merge la teatrul Masca, la piesa “Sluga la doi stapani“. Sentimental, am adoptat pe loc scena,  lumini, si am indragit atmosfera. M-am simtit ca acasa, ca intre cunoscuti. Asta este si meritul tipologiei de oameni care iubesc teatrul, acei oameni deschisi si visatori.

Facand o mica paranteza, intotdeauna i-am privit pe actorii de pe scena ca pe niste altfel de oameni (ceea ce si sunt), i-am admirat pentru talentul lor si pentru munca din spatele talentului, i-am invidiat pentru fericirea de a face ceva maret cu vietilor lor si le-am multumit pentru ca plec de fiecare data de la teatru zambind.

Insa acum, la Masca, a fost pentru prima data cand am interactionat cu un actor, care m-a condus pe scena, sub reflectoare, am pasit in “biroul” lor si m-a incurajat. Am fost emotionata si incantata in acelasi timp. Am realizat stand acolo, printre ei, ca sunt oameni care traiesc un pic la un alt nivel. Ei lucreaza cu sentimente si emotii asa cum contabilul cel trist lucreaza cu cifre. Biroul lor nu are patru pereti si spoturi, ci este o sala plina de ochi care ii privesc, iar ei stau sub reflectoare. In timp ce cei mai multi dintre noi lucreaza pentru un patron, pentru o institutie sau pentru noi insine, ei lucreaza pentru ceilalati, si le aduc un strop din bucuria cu care au scris dramaturgii si cu care au jucat actorii dintotdeauna.

Sa spun ca piesa merita fiecare minut petrecut in sala, e prea fad. Dar totusi o spun: merita! Echipa de actori este plina de tinerete si de energie (si foarte mult talent, bineinteles), iar piesa…piesa se recomanda de la sine: “Sluga la doi stapani” dupa Carlo Goldoni.