Ca om pasionat de vizual, cel mai des ma trezesc data peste cap de emotiile transmise prin intermediul fotografiei sau filmelor. Daca acum aproape un an scriam despre The Julie Project, un proiect fotografic, acum a venit randul cinematografiei.
Am vazut “Melancholia” acum doua saptamani, si de atunci sentimentul pe care mi l-a lasat este cumva in aerul pe care il respir. Intotdeauna mi-a fost greu, spre imposibil, sa-mi pun ordine in ganduri dupa ce am trecut printr-o experienta uluitoare. Si de data asta chiar am trecut prin asa ceva cu varf si indesat. Este un film grandios, la fel de grandios ca melanc(h)olia in sine. Iti taie rasuflarea, te separa de tine, te lasa fara ganduri. Un film cu foarte multe fatete, un film despre care poti dezbate ore in sir. Este filmul care pentru mine a insemnat perfectiunea. Sentimentele personajelor precum si cele din sufletul privitorului nu au definitie, sunt atat de coplesitoare incat aproape ca traiesti o drama mai mare decat a personajelor. Pentru ca tu, privitorule, asculti si muzica care insoteste imaginile, muzica perfecta care agraveaza senzatia de final absolut. Tu, privitorule, stii din primele clipe ca este o poveste in care totul va lua sfarsit, lucru pe care nu toate personajele il stiu, iar tu esti cumva nevoit sa asisti la toate sperantele pe care pesonajele si le fac, sperante pe care tu le stii a fi desarte. Este greu…
Ca orice om care merge des la cinema, si de asemenea ca orice om care se obisnuieste cu raul, deja m-am acomodat cu aplauzele in timpul filmelor, cu comentariile facute pe langa subiectul filmului (sau facute la subiect, insa foarte tare), rasete in momentele de maxim dramatism, etc. De data asta, cei prezenti in sala (chiar si in picioare) au ramas muti. Complet muti. Probabil ca au fost luati, la fel ca si mine, complet pe nepregatite de fluxul genial al filmului. Audienta a fost de data asta cel mai bun critic: “Melancholia” – filmul care te amuteste.
Nu este un film despre sfarsitul lumii, nu este un film despre o mare planeta albastra care a stat ascunsa dupa soare, iar acum vine sa-si ia tributul de vieti. Este un film despre oameni, despre caractere, un film despre atitudini . Vizual, auditiv, emotional este genul de film care te lasa in extaz (sincer, pentru mine a fost unicul care a facut acest lucru pana acum).
